Am vazut la tv ca a inceput Oktober Fest la Munchen. Oameni din toata lumea s-au mutat acolo sa sarbatoreasca evenimentul. Am participat si eu cu ceva ani in urma la un astfel de eveniment, care in ciuda aparentelor de mare sarbatoare mi-a lasat un gust amar. Ce-mi amintesc: mese lungi de lemn natur cu banci pe masura unde oamenii imbujorati la fata, nevoie mare, isi depozitau coaste de animal  prajite si halbe imense de bere. Dupa cateva runde de acest fel, incepea exodul catre toaletele care nu mai faceau fata multimii. Rumoarea si dorinta de a-ne-distra-cu-orice-pret se impleteau intr-un sunet permanent combinat cu muzica traditionala nemteasca. La desert turta dulce de toate felurile si in toate culorile. In fiecare zi cat tine sarbatoarea, fenomenul se repeta, personajele se rotesc, caci turistii din toate tarile savureaza momentul.

Sunt doua pisici si trei pui in gradina din fata blocului. Cele doua mame pisici seamana intre ele, Kitty este una dintre ele, iar cealalta are o pata neagra deasupra nasului, asta ca sa le deosebim. Nici n-am stiut ca pisica Kitty o sa aiba pui. Mi-a spus intr-o zi fetita vecinei de alaturi: sa stii ca, Kitty o sa faca pui. Intr-o dimineata, pe scara care duce la subsol erau trei pui de pisica. Mi-am imaginat ca sunt toti ai lui Kitty, dar pe urma m-am lamurit cum stau lucrurile.

Acum au mare chef de joaca in gradina din fata blocului, se zbenguie, se tavalesc in iarba, stau la panda, se lupta cu gherutele, trei pui de pisica si pisica mama care are o pata neagra deasupra nasului. Cred ca, Kitty a plecat dupa provizii, ieri pandea vrabiutele prin copaci. Asa e Kitty, blanda, miorlaita si foarte activa. Doar are pui de hranit. Dupa cum se-agita pasarile prin copaci, cred ca a reusit Kitty sa prinda ceva.

Cum am postat un articol sageata si-a reluat traiectoria ascendenta, inseamna ca WeBlog a creat Ranking-ul ca sa ne oblige sa fim activi si implicati, sa nu lasam sa treaca ziua fara sa postam ceva. Uite-asa ne mobilizam sa postam in fiecare zi! 

Pur si simplu, n-am mai scris de ceva zile si mi s-a dus sageata-n jos. Sincera sa fiu am fost luata prin surprindere si m-am gandit sa ma regrupez si macar sa-mi exprim nedumerirea. In rest, n-am stare sa scriu cine stie ce povestioare inteligente, hazlii nicidecum, despre pensiile private scrie toata lumea intr-o veselie, despre barbati si femei chiar nu simt nevoia sa scriu, despre vecina care primeste vizitatori, n-are rost, despre cine si-a mai luat masina, nici atat, asa c-am sa ma limitez la concluzia zilei: mi s-a dus sageata-n jos!

 

Uniforma pepita alb cu negru, sortulet alb cu volanase pe umeri, bentita alba, pantofi noi, ghiozdan modest, penar din tabla, toate erau pregatite pe marginea patului pentru fetita care mergea la scoala in prima zi. Erau  vremuri grele pe-atunci, erau trei copii la parinti si ea era cea mai mica. Mama a dus-o de mana pana la scoala, unde o invatatoare bruneta si autoritara a luat-o in primire si a asezat-o langa un baiat, Stanciu Florin.

Cand invatatoarea le-a spus sa mearga in clasa, iar fetita si-a dat seama ca mama a ramas undeva afara, a inceput sa planga incet, in mare taina. S-au asezat in banci de lemn, au scos pe banca Abecedarul, o carte colorata cu multe poze si litere, frumos mirositoare si-au inceput sa se cunoasca intre ei. Fetita cu breton se tot uita la usa, doar, doar o veni mama si-o intra pe usa aia mare si neagra. Dar nu se intampla. In pauze baiatul ala, cam prostut de felul lui, o tot tinea de mana, de nu mai stia fetita noastra cum sa scape de el.

La sfarsitul orelor, invatatoarea a intrebat-o: de ce ai plans, cand ai intrat in clasa?

Fetita s-a gandit un pic si i-a raspuns: ca nu vroiam sa fiu tinuta de mana de baiatul ala. Asa, marea taina a ramas stiuta numai de ea.

La http://bloggeri.ro, se organizeaza un concurs pentru bloggerii care stiu sa scrie.

Inscrieti-va, ca n-aveti nimic de pierdut, eventual de castigat. 

Chiar ne place la nebunie sa jucam teatru de doi bani, sa ranjim cu gura pana la urechi, sa ne facem ca suntem buni si solidari. Intorsi din vacante exotice, am saracit brusc, ni s-au golit conturile instantaneu, ne bucuram  la o suta de lei, dar incasam jumatati de mie de euro numai pentruca frecam menta, prin registre si fisiere secrete. Dar de ce te cramponezi sa pastrezi actiunile alea, da-ni-le noua, ca noi le meritam cu prisosinta.

Doar am muncit pentru ele, cand pandeam si turnam pe toata lumea, cand ne sacrificam pe la posturi prin strainataturi, pe diurna. Ne-a suras fortuna, ne-a facut oameni, noi cu ai nostri, dupa ce i-am ruinat pe altii. Ce-i care-au murit, duca-se, nu ne mai intereseaza, noi vrem rezultate, noi vrem profit, noi calcam pe cadavre, noi culegem roadele, voi ati muncit ca tampitii o viata, aici, in cladirea asta, noi aici ascultam muzica-n lift, avem hartie igienica aromata si dezodorizant in wc. Voi n-aveati nici macar sapun, nu erau fonduri, vi-l aduceati de acasa, ce stupizi erati! Mi-e sila de prostia voastra, v-ati sacrificat ca prostii, ati muncit o viata ca sa ne fie noua bine, va meritati soarta de prosti.

Morala e una singura: regretele sunt inutile. 

 

Prin piete oamenii se dezmortesc cu greu, isi aseaza marfa pe tarabe, savureaza cafeaua calda de dimineata, asteapta clientii. Florile, de toate culorile, arome de tuberoze, muscate inflorite, o avalansa de nuante si mirosuri care te ametesc. Vin batranii cu plase mult prea incapatoare pentru putinul pe care-l cumpara. Vin gospodine cu plase mari care cumpara pentru zacusca si bulion, sa-si garniseasca cu provizii de iarna toate cotloanele casei. Vin privitorii care adulmeca peisajul si nu cumpara nimic. O zi de toamna in piata. Este toamna si e frig.